Copilul de vârstă școlară sau a treia copilărie

6/7 ani -10/11 ani
Cristina Ionescu
16 ianuarie 2019
Această perioadă reprezintă cumva sfârșitul copilăriei și debutul primar al pubertății. Majoritatea problemelor din aceasta perioadă sunt legate de învățare și adaptare școlară.
Deși copiii de vârstă școlară par să fie deja adaptați din punct de vedere social, aceștia nu au încă deprinderile sociale bine dezvoltate. Aceștia au o mare nevoie de ajutor pentru a-și dezvolta abilitățile sociale de tipul cum să-și facă prieteni, să aibă încredere în ceilalți, să lucreze în echipă, să rezolve conflicte. De asemenea, copiii trebuie învățați cum să folosească bunele maniere, să ceara ajutor, sau cum să negocieze cu ceilalți. Adesea e necesar să li se reamintească să-și îndeplinească responsabilitățile la școală, sau acasă.
Învățarea autodisciplinei este un parcurs continuu care se îmbunătățește în fiecare an. Copiii la această vârstă nu au suficientă experiență în stabilirea și atingerea obiectivelor sau identificarea punctelor forte și a punctelor slabe. Ei au nevoie de adulții apropiați lor pentru a le oferi experiențe care sunt provocatoare, dar totuși, realizabile.
Dezvoltarea fizică:
  • Necesită control periodic al văzului, auzului și dentiției;
  • Cresc lent, deci există o gamă largă de diferențe de greutate și de înălțime;
  • E necesar să li se ofere o dietă sănătoasă, deoarece obezitatea devine uneori o problemă în timpul acestei perioade; mâncarea de fast-food ar trebui rapid eliminată;
  • Pielea devine mai groasă, dură. Pot apărea pistrui și alunițe;
  • Începe să se schimbe dentiția;
  • Își coordonează multe abilități motorii – sărituri, alergări, exerciții fizice mai complexe;
  • Începe să se concentreze mai degrabă pe concurență decât pe cooperare.
Dezvoltarea socială/emoțională:
  • Dezvoltă o înțelegere mai bună a propriei identități și a rolului lor în familie, în mediul școlar și în comunitate;
  • Câștigă mai mult control asupra emoțiilor și devin mai puțin temători;
  • Învață să se aprecieze și să dezvolte un sistem de autovalorizare;
  • Apar din ce în ce mai multe oportunități de socializare în afara familiei;
  • Încep să-și facă griji în ceea ce privesc propriile greșeli, ridiculizarea sau eșecul în fața celorlalți în clasă sau în școală;
  • Învață să ofere și să primească atunci când se joacă alături de colegi;
  • Interacționează mai eficient atunci când părinții sunt afectuoși, calzi, și mai puțin eficienți când există stres în familie.
Dezvoltare cognitivă:
  • Au nevoie de direcții clare, concrete și specifice (există încă limite în gândirea lor, iar părinții sau profesorii ar trebui să țină cont de acest aspect);
  • Utilizează indicii vizuale și diverse obiecte pentru a-i ajuta să rezolve probleme (lucrează și înțeleg emipiric);
  • Folosesc rațiunea în pași logici pentru a rezolva problemele;
  • Li se îmbunătățește memoria;
  • Înțeleg cauza și efectul;
  • Înțeleg ce este real și ce nu este real.
Activități pe care părinții ar putea să le desfășoare alături de copii cu scopul de a încuraja atașamentul sănătos și crearea unei relații apropiate:
  • Părinții și educatorii sau profesorii pot dezvolta sau menține legături strânse cu copiii lor de vârstă școlară, jucând un rol activ în viețile lor;
  • Atunci când copilul dvs. dorește să vă vorbească, opriți televizorul, puneți telefonul deoparte și oferiți copilului toată atenția dumneavoastră;
  • Utilizați cele mai importante 8 minute ale zilei. Primele 4 minute ale zilei (dimineața, la primul contact cu părintele, după ce se trezește) și ultimele 4 minute înainte de culcare reprezintă un timp pentru a vă reconecta. Faceți aceste minute să conteze prin contact vizual, o atingere liniștitoare a mâinilor sau o îmbrățișare, un sărut;
  • Rutina înainte de culcare constă în trei întrebări adresate copilului:

Care este cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat astăzi?
Care este cel mai rău lucru care ți s-a întâmplat astăzi?
Care este cel mai aiurit lucru care ți s-a întâmplat astăzi?

Acceptați ceea ce vă oferă ca răspunsuri și nu devalorizați nimic din ceea ce vi se spune. Încercați să vă abțineți în a oferi alte variante de răspunsuri. Doar acceptați ce vă spune el. Dacă va simți că încercați să veniți cu un răspuns diferit, ar putea fi incomod pentru el și v-ar oferi răspunsuri vagi, sau foarte scurte, cu „da” sau „nu”.

Când ar trebui să vă îngrijorați în privința copilului dumneavoastră?

Ritmul de dezvoltare al copiilor este diferit, deci nu trebuie să îi comparăm cu alți copii de aceeași vârstă. Însă, dacă dezvoltarea fizică, emoțională sau cognitivă a copilului pare să nu se încadreze în intervalul vârstei de dezvoltare pe care o are, este bine să se discute cu un specialist. Vorbind cu copilul dumneavoastră, profesorii, părinții celorlalți copii, vă pot ajuta să vă faceți o imagine de ansamblu asupra comportamentului copilului dumneavoastră. Acordați atenție comportamentului copilului dumneavoastră. Copiii vă arată adesea mai mult decât vă spun.

Este posibil să solicitați ajutor în cazul în care copilul dumneavoastră manifestă următoarele comportamente:

  • Deseori întrerupe activitățile din sala de clasă;
  • Întâmpină probleme de atenție și concentrare;
  • Are rezultate slabe la școală;
  • Se întâmplă frecvent să intre în conflict cu alți copii la școală;
  • Reacționează la dezamăgiri, critici sau tachinări cu furie extremă, intensă, vină, sau răzbunare;
  • Are puțini prieteni și este adesea respins de alți copii din cauza comportamentului său;
  • Se retrage din punct de vedere social;
  • Își face prieteni alți copii care au un comportament disruptiv și sunt agresivi;
  • Nu este sensibil la sentimentele altora;
  • Este crud sau violent față de animalele de companie sau față de alte animale.

Liceului Teoretic Național dispune de cabinet psihologic care are ușa larg deschisă părinților interesați de a afla mai multe informații despre stadiile de dezvoltare ale copiilor/adolescenților și de a fi consiliați în dificultățile pe care le  întâlnesc în relația cu propriul copil/adolescent.

Numele meu este Cristina Ionescu, psiholog și consilier experiențial și mă puteți contacta la numărul de telefon: 0724539724 sau la adresa de e-mail: cristina.ionescu@liceulnational.ro.  

Pin It on Pinterest

Share This