Argument

de ce Educație pentru Viață

În România, cu îndreptățit temei, aproape toată lumea vorbește despre educație. Unii se laudă cu olimpicii, dar cu tot mai puține argumente, având în vedere că rezultatele acestei categorii de elevi sunt generate de calitățile lor personale și de preocupări individuale ale unor familii sau profesori.

Cei mai mulți se arată din ce în ce mai îngrijorați de niște realități tot mai alarmante.

Este motivul pentru care am creat această platformă de dezbateri și unde vă invităm să vă prezentați părerile, ideile, gândurile, preocupările, experiențele legate de necesitatea îmbunătățirii învățământului românesc. Am numit-o ”EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ” pornind de la convingerea noastră că școala de azi nu trebuie să pregătească elevii doar pentru o profesie sau o meserie, ci pentru viață, pentru a putea activa și a se adapta într-o lume într-o continuă și spectaculoasă schimbare.

În mod tradițional, transformarea și îmbunătățirea performanțelor într-un segment al societății se face ”de sus în jos” elaborând politici publice care să fie materializate în Strategii realiste și coerente menite să asigure o reformă în domeniul respectiv.
Se pare însă că formula ”de sus în jos” merge mai greu, se lasă prea mult așteptată, se împiedică în manuale și auxiliare. Haideți, atunci, să lansăm și să consolidăm, în mod democratic, formula ”de jos în sus”, astfel încât, în cadrul platformei, prin contribuțiile a cât mai multor persoane, să oferim idei, modele, căi de urmat, poate chiar soluții pentru o școală care funcționează, totuși, în secolul XXI.

Poate că după evidențierea unor realități din învățământul românesc înțelegem mai bine de ce este necesar să participăm într-un număr cât mai mare, specialiști în educație, manageri de școli, cadre didactice, părinți, elevi sau pur și simplu cetățeni preocupați de viitorul acestei țări la efortul de a contribui la identificarea cauzelor nerealizărilor și a posibilelor soluții de înlăturare a lor.

În ultimii ani aproape 50% din absolvenții de liceu nu se prezintă la examenul de Bacalaureat sau nu trec acest examen.
Peste 40% dintre elevii de 15-16 ani sunt analfabeți funcționali. Încă din anul 2000 România înregistrează în mod constant la testele PISA rezultate situate sub media mediei țărilor participante. Rata de abandon școlar crește în fiecare an, în 2015 fiind aproape dublă față de media UE (19,1% în România față de 11% media UE).

Sistemul de evaluare a elevilor, cuprinzând atât evaluările realizate de profesori la clasă și evaluările naționale din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a sau examenul de Bacalaureat, sunt ineficiente și nu reușesc să demonstreze progresele în învățare realizate de elevi atâta vreme cât lipsesc standarde unitare de învățare pentru elevi, standarde unitare de evaluare sau ghiduri de bună practică pentru cadrele didactice.

Sunt foarte puține școli în care starea de bine a elevilor, dezvoltarea personalității și afirmarea creativității acestora reprezintă repere zilnice ale activității managementului, cadrelor didactice, personalului nedidactic și auxiliar.

Finanțarea învățământului este insuficientă, de multe ori ineficientă și greșit orientată. Câteva date sunt edificatoare în acest sens:

  • Cheltuielile pentru educație au reprezentat în anul 2015, 3,1% din PIB. comparativ cu alte țări UE situația este prezentată de EUROSTAT astfel:

Menționăm faptul că și în acest an cheltuielile pentru educație reprezintă tot 3,1% din PIB.

  • Potrivit EUROSTAT România a cheltuit pentru educație, în anul 2015, o sumă de 248 de euro pe cap de locuitor, cea mai mică sumă din Uniunea Europeană unde media a fost de 1400 de euro pe cap de locuitor.
  • Potrivit Institutului Național de Statistică, în anul 2016 o gospodărie a folosit în medie, lunar, 4,05 lei pentru educație iar pentru serviciile de telefonie — 90,71 lei. Pentru energia electrică a utilizat 94,06 lei, pentru gaze naturale — 56 lei, energie termică — 13,61 lei, apă, canal, salubritate — 56,35 lei. În ceea ce privește serviciile de sănătate, într-o lună, o gospodărie a cheltuit, în medie, 26,26 lei, iar pentru tratamentul sanitar — veterinar al animalelor de casă — 0,46 lei.”
  • În ultimul deceniu, ponderea resurselor alocate învățământului primar și gimnazial s-a micșorat semnificativ, în timp ce finanțarea învățământului liceal și celui terțiar a crescut.

Educație pentru viață va constitui un cadru de afirmare a unor idei novatoare pentru modernizarea învățământului românesc. În acest fel vom putea găsi și răspunsuri la întrebările privind educația pe care jurnalista și scriitoarea americană Amanda Ripley le-a sintetizat într-una din cărțile sale (Cei mai deștepți copii din lume și modelele de învățământ care i-au format).

Întrebările Amandei Ripley
  • De ce elevii din țări diferite obțin rezultate atât de diferite la testele PISA?
  • De ce unii copii învață atât de mult, iar alții atât de puțin?
  • Ce contribuie mai mult la un învățământ de slabă calitate:
    • Politicile publice
    • Birocrația
    • Pregătirea profesorilor
    • Implicarea / neimplicarea părinților
    • Activitatea sindicală uneori învechită sau îndepărtată de procesul de modernizare a învățământului
    • Finanțarea învățământului
    • Starea de sărăcie a copiilor
    • Diferențele culturale
  • Dacă educația este o funcție a culturii, poate cultura să se schimbe atât de spectaculos și atât de repede?
  • Cele circa 2300 de zile pe care copiii le petrec în școală până la terminarea liceului contează mult sau puțin?
  • Dar cele circa 2300 de zile pe care copiii nu le petrec în școală în aceeași perioadă de timp? Cât contează?

Din înșiruirea exemplelor pe care ne-am propus să le evidențiem am lăsat la sfârșit cea mai importantă problemă a învățământului românesc, și anume cadrele didactice. Este vorba de neajunsurile care se manifestă în pregătirea lor academică dar și în ceea ce privesc vocația și pregătirea lor pedagogică.

Problema de fond este că în cele mai multe cazuri această stare de lucruri nu li se poate imputa profesorilor. Cauza se află atât în modul precar de pregătire inițială a viitoarelor cadre didactice, în facultăți, cât și de modul în care se realizează pregătirea continuă a acestora.
Momente de răscruce au existat mai multe în istoria învățământului românesc. Nu este primul cel pe care avem senzația că îl trăim, uneori cu îndreptățită teamă pentru viitor, acum, în 2017.

De aceea, a deschide această platformă către comentatorii avizați ai prezentului, nu poate fi decât un punct în plus într-o societate care, cel puțin din perspectivă constituțională, susține dreptul la exprimare publică.

Vom aduna aici povești, opinii, polemici, păreri despre tot ceea ce ne frământă ca trăitori în această societate frământată și afectată direct sau indirect de modul în care a evoluat educația în România în ultimul timp.

Pentru a deschide cât mai mult „frontierele” acestei platforme, vom găzdui aici texte ale unor profesori, jurnaliști, scriitori, părinţi și nu numai, persoane care se pronunță ca profesioniști sau ca părinți ori bunici ai zilelor noastre, dar în mod obligatoriu persoane care consideră că educația nu este un scop în sine, ci este un mijloc pentru a ajunge la o justă poziționare a fiecăruia în viață.
O viață care nu ar trebui să fie, obligatoriu… în altă parte.

EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ este o poartă. O poartă ce îşi doreşte să facă trecerea din trecut, prin prezent, spre viitor.

Pin It on Pinterest

Share This