O zi din clasa a patra

Ovidiu Miculescu
24 noiembrie 2017

A fost o vreme în care am fost corespondent de televiziune la Washington D.C. În perioada aceea copiii mei erau la școală acolo, în clasele primare. Într-o zi când ajung acasă îi găsesc ușor tensionați și, oricum, într-o competiție acerbă… Fiecare avea câte 10-15 fire plante, flori probabil, care trebuiau plantate într-un ghiveci sau în grădină, sau în fața casei… Când m-au văzut, s-au repezit spre mine încercând să îmi vândă câte un fir cu… 5 cenți. Bineînțeles că am acceptat oferta ambilor copii și, apoi, când am vrut să aflu despre ce era vorba au țâșnit pe ușă strigând-mi din drum că trebuie să vândă toate firele și… îmi explică după aceea.

În fine, mai târziu, spre seară, am aflat: școala lansase o competiție între clase prin care încerca să obțină bani pentru vopsirea terenului de sport. Fiecare clasă primise un număr egal de plante, fiecare diriginte le distribuise egal elevilor din clasa lui și aceștia trebuiau să le vândă cum știau până a doua zi. Clasa care obținea cei mai mulți bani – exclusiv din vânzarea plantelor – era declarată câștigătoare și primea o diplomă în fața tuturor elevilor școlii. Copiii trebuiau să vină a doua zi cu cei 50-70 de cenți sau, proporțional, cu firele nevândute. Recunosc că m-am gândit o clipă să cumpăr toate firele, dar mi s-a explicat foarte serios că asta e imposibil, e împotriva regulii: un fir, un client. Punct.

La prima ședință cu părinții, am întrebat despre ce a fost vorba de fapt cu acea… acțiune de strângere de bani. Ce să vezi… În fiecare an școala primea un buget de la primărie. Suficient la limită, chiar strâns pe alocuri. Dar regula era următoarea: școala care prin eforturi proprii, implicând copiii și nu părinții, reușea să rezolve o nevoie internă, administrativă sau nu, vizibilă și cuantificabilă, primea în anul ce urma, după o inspecție și un raport serios al funcționarului primăriei, un buget cu 10% mai mare.

Erau școli ca “scoase din cutie” și scoli… nemodernizate, să spunem. Depindea de abilitatea, inventivitatea și dăruirea celor care administrau școala respectivă. Legea era în așa fel construită încât permitea acțiuni creative cu final palpabil.
Ulterior am văzut că multe lecții se desfășurau în locurile despre care se învăța; dacă era miercuri, despre științele naturii și se învăța despre fructe, copiii mergeau cu clasa la o fermă/livadă de mere de exemplu. Acolo se ținea lecția, elevii culegeau ei mere, vedeau întregul proces până la stoarcerea și îmbutelierea sucului.

În afară de matematică (unde… „Ana are mere” era înlocuit cu „Mary are doi dolari!”) lecțiile erau foarte practice. Școala pregătea copiii pentru viață, înainte de toate. Se știe că la ei procesul de învățământ devine tot mai performant pe măsură ce se avansează în vârstă. Universitățile americane sunt cele mai căutate și prestigioase în întreaga lume pentru capacitatea lor extraordinară de instruire. Dar învățământul, școala, încă de la început sunt proiectate având la bază o viziune inteligentă. Încă din primii ani, elevii, copiii, viitorii cetățeni ai țării intră pe un drum al cunoașterii adaptat pentru viață, în care practica bate teoria. Și lucrurile acestea se văd ulterior.

Știți în ce se întrec universitățile americane? Sunt doar două… „probe”: sportul și numărul de premianți Nobel!

Aude cineva pe aici?

Pin It on Pinterest

Share This