Ce aș face dacă aș fi profesorul de chimie al copiilor dumneavoastră? (partea III)

Prof. Dr. Silvia Moraru
fondator și director al Liceului Teoretic Național
1 octombrie 2017

EVALUAREA ȘI SFÂRȘITUL LECȚIEI

Evaluarea elevilor la clasă.

Urmează o parte a lecției foarte interesantă dar și foarte dificilă. Spre exemplu, la evaluarea pe care o realizăm în clasă la lecția despre clorura de sodiu (sarea de bucătărie) nu o să îi întreb pe elevi care sunt caracteristicile clorurii de sodiu ci o să îi întreb ce consecințe decurg din proprietățile fizico-chimie ale clorurii de sodiu și cum se manifestă în viața de toate zilele.
Și atunci:

• În loc să spună că sarea este higroscopică vor spune că ținem sarea de bucătărie la loc uscat pentru a nu se umezi.
• În loc să spună că sarea de bucătărie (Na+) reține 3 molecule de apă vor spune că dacă e consumată în exces sarea de bucătărie reține apă în organism și crește tensiunea arterială.

În acest mod nu vor mai memora doar niște proprietăți ale unei substanțe, pe care, în timp, probabil că le vor mai și uita, ci vor ști ce să facă cu informațiile noi primite, vor crea asocieri și își vor crea deprinderi care le vor fi de folos în viață.

După evaluarea formativă realizată prin diferite metode voi oferi feedback pentru fiecare dintre elevii clasei.
Aprecierea fiecăruia dintre elevi o voi face dintr-o perspectivă pozitivă, folosind cuvinte potrivite pentru fiecare. În nici un caz nu voi jigni, certa, admonesta pe cineva în fața clasei.
Feedback-ul trebuie să îi facă pe elevi să înțeleagă unde sunt cu procesul de învățare, ce progrese au făcut, cum știu să utilizeze noțiunile învățate și, mai ales, să le dea încredere că pot mai mult și mai bine pe viitor.

Pe tot parcursul orei voi asigura managementul clasei astfel încât să se poată îndeplini obiective stabilite. Voi ști în permanență ce se întâmplă cu fiecare dintre elevi în clasă, chiar și atunci când scriu ceva la tablă.
Voi gestiona cu calm, blândețe dar și cu fermitate orice tentativă de a deranja clasa, folosind diferite metode: mersul prin clasă, priviri sau gesturi semnificative, cuvinte spuse în șoaptă etc.
În situația în care vreunul dintre elevi nu a fost monitorizat cum trebuie și are o izbucnire violentă sau un acces de furie, iau o distanță de siguranță față de el și aplic mai întâi ”regula celor 5 secunde”. În acest timp scurt nu spun nimic, trag aer în piept și încerc la rândul meu să-mi reglez emoțiile și să mă calmez (și profesorii sunt oameni). Abia apoi, printr-o metodă adecvată, învățată din experiență sau sugerată la întâlnirile pe care noi, profesorii, le avem cu psihologul școlii, cu mult calm voi aplana / rezolva situația, discutând ulterior cu dirigintele clasei și, după caz, cu conducerea școlii sau cu părinții.

Este posibil să le dau sau nu teme pentru acasă.

Decizia va fi luată în funcție de colectivul de elevi precum și de politica școlii în legătură cu această problemă.

De-a lungul timpului experții în educație au avut păreri diferite, uneori exacerbând importanța temelor pentru acasă, alteori minimalizând-o.

Se apreciază unanim că eficiența temelor pentru acasă este mai mică la ciclul primar.  Se estimează că durata temelor pentru acasă la clasa a I nu trebuie să depășească 5 minute, putând crește apoi, an de an, cu câte 5 – 10 minute.

Având în vedere și conținutul programului after-school din școala noastră voi discuta și cu ceilalți colegi și cu conducerea liceului pentru a stabili o conduită unitară în această problemă.

Și în legătură cu conținutul temelor pentru acasă optica va fi schimbată față de tradiție. Spre exemplu, la lecția despre iod, dacă le-aș da temă pentru acasă nu i-aș pune să scrie proprietățile acestei substanțe nici să rezolve câteva probleme sau reacții chimice.

Le-aș da următoarea temă. Elevii să roage pe cineva din familie să le povestească ce s-a întâmplat în anul 1986 la Cernobîl (fosta URSS actualmente UCRAINA). Iar elevii vor trebui să le explice de ce a trebuit și a fost bine să se folosească atunci pastile de iod sau sare iodată. Și apoi aș vorbi și cu elevii și cu dumneavoastră, părinții să vedem cum a fost.

Pe tot parcursul orei voi încerca să am față de toți elevii aceeași atitudine emoțională, tratându-i cu aceeași atenție, cu același respect.

Știm că și profesorii au stări emoționale diferite. Am văzut în cariera mea profesori care aveau sentimente diferite față de elevi și, în consecință, așteptări diferite.

Cu alte cuvinte unii elevi le erau simpatici, alții, antipatici. Pe cei simpatici îi antrenau mai mult la lecții, îi lăsau un timp mai mare să vorbească, îi încurajau prin vorbe și gesturi.  Cu cei antipatici se purtau exact pe dos.  Este una din marile greșeli pe care le pot face profesorii. Indiferent de starea lor emoțională profesorii trebuie să aibă același tip de așteptări de la elevi cu care trebuie să se poarte la fel.

La un moment dat, pe parcursul anului școlar aș proceda la ”umanizarea lecției și a profesorului”.

Profesorii nu sunt nici eroi, nici supraoameni. Sunt oameni obișnuiți pregătiți să contribuie la cea mai grea misiune – educarea elevilor pentru viață.
Teoriile moderne și realitățile lumii în care trăim arată că între profesori și elevi trebuie să se instaureze o relație în care să primeze dialogul, încrederea, sinceritatea.

Profesorii trebuie uneori să se demitizeze, să se prezinte așa cum sunt ca oameni ceea ce va face ca respectul reciproc să crească. Când voi aprecia că relațiile mele, ca profesor, cu elevii, tind către o stare de normalitate, de dialog și de început de respect reciproc, le-aș povesti câte ceva din viața și activitatea mea.  Le-aș spune că indiferent ce responsabilități familiale, sociale și profesionale am avut nu am renunțat niciodată la activitatea de la clasă, cu elevii.

Ca profesor am avut și am mari satisfacții profesionale. Am lucrat cu mii de elevi. Toți mi-au fost dragi, pe toți i-am respectat, toți s-au realizat în viață. O să le spun că le-am dat aceste exemple pentru că sunt sigură că peste ani, o să le vorbesc elevilor de atunci, în cuvinte elogioase, despre performanțele pe care o să le obțină ei, elevii de astăzi.

Multă lume mă întreabă dacă în activitatea mea am avut și am emoții. DA, am avut și am de multe ori emoții. Și atunci când am intrat pentru prima dată într-o școală ca profesor dar și la începutul și sfârșitul fiecărui an școlar.
Dar niciodată nu mi-a fost frică.

În sfârșit a sunat clopoțelul.
În cele 50 de minute am trăit o viață de om. Și pe ziua de azi mai trebuie să repet o astfel de experiență, cu alte conținuturi, de încă, poate, 3-4 ori.

Oricum, pentru mine ora nu s-a terminat. Mai am de făcut cel puțin trei lucruri.
Să completez datele, la zi, ale orei în catalogul electronic
Să reevaluez critic ora, analizând ce cred că a fost bine și ce mai puțin bine.  Pentru aceasta pot să cer ajutor conducerii școlii sau altor profesori cu experiență. Pot, de asemenea, să filmez ora și apoi să analizez înregistrarea.
Să corespondez cu unii dintre părinții elevilor mei, chiar dacă nu le sunt diriginte. Voi folosi în acest scop infrastructura IT a liceului nostru și voi respecta procedurile interne stabilite.

Abia acum, în mod formal, ora s-a terminat. Multe întrebări vor persista însă. Probabil că numai în timp vom ști dacă eu, împreună cu ceilalți colegi, cadre didactice, ne-am făcut datoria și anume atunci când elevii noștri vor fi pregătiți pentru viață, nu doar pentru o meserie sau o profesie. Abia atunci ei se vor putea integra în societate și vor face performanță în plan profesional.