Învățământul preuniversitar din România
SintezăTincuța Apăteanu
26 septembrie 2017
Președinte
Asociația Edusfera
În articolul de față îmi propun să fac o sinteză a datelor și informațiilor furnizate de către Ministerul Educației Naționale pentru anul școlar 2015-2016, pentru a facilita înțelegerea imaginii de ansamblu. Voi face și unele comentarii pe parcursul articolului pentru a evidenția tendințele prezente în sistem.
Ce merită remarcat este faptul că, spre deosebire de rapoartele precedente, acesta începe cu informațiile despre elevi, nu despre profesori.
Raportul întreg, cu mult mai multe detalii, poate fi găsit AICI.
Câți elevi sunt în România?
Din ce în ce mai puțini, conform ultimului raport despre starea învățământului.
Efectivele de elevi au scăzut de la un an şcolar la altul, cu diferențe cuprinse între 14.000 până la 84.000 de elevi/an, valoarea din urmă înregistrându-se în anul școlar 2015/2016. În acest an școlar, sistemul preuniversitar de învățământ românesc a cuprins 3.079.940 de elevi, înregistrând cea mai mare scădere din ultimii ani. Această realitate este efectul direct al evoluțiilor demografice (scăderea natalității) dar există și cauze socio-economice (migrația, sărăcia).
Cum stăm de fapt cu înscrierea copiilor la grădiniță?
În anul şcolar 2015/2016, peste 90% dintre copiii de 3-5/6 ani au fost cuprinşi în învăţământul preşcolar.
Ce merită menționat aici este că rata de cuprindere în învăţământul preșcolar din mediul rural este semnificativ mai redusă decât în mediul urban, ca urmare a ponderii reduse a copiilor de vârste mici care frecventează grădiniţele de la sate.
Vom regăsi de altfel frecvent în acest articol informații similare care evidențiază decalajul mare și în creștere între urban și rural, cu consecințe negative asupra întregului sistem.
De exemplu, (peste 95% dintre copiii de 3 ani din mediul urban merg la grădiniță, comparativ cu numai 76% din rural)
(Rata brută de cuprindere în învățământul preşcolar = procentul copiilor cuprinşi în grădiniță din totalul copiilor de vârstă corespunzătoare nivelului preşcolar)
Câți elevi avem în învățământul primar și gimnazial?
În total, în anul școlar 2015/2016 avem 1.703.400 elevi. Ce merită menționat aici este faptul că “mediul rural continuă să rămână defavorizat în privinţa ratei de participare la educaţie, în special la nivelul învăţământului gimnazial, unde diferenţele între rural și urban ajung la valori de peste 20%”. Această situație de defavorizare a mediului rural este efect al părăsirii timpurii a școlii după terminarea ciclului primar, precum și al fenomenului migrației externe.
Din nou avem un decalaj semnificativ între rural și urban – doar 80% dintre copiii din mediul rural de vârsta adecvată învățământului gimnazial, merg de fapt la școală. Rămâne întrebarea – ce se întâmplă cu ceilalți copii (20% dintre toți copiii cu vârste între 11-14 ani care trăiesc la sate)? Cum este asigurat dreptul lor la educație? Putem presupune că o parte au emigrat împreună cu părinții lor, dar restul?
Câți elevi sunt acum în școala profesională?
Ei bine, aici a avut loc o creștere față de ultimii ani, astfel în anul școlar 2015/2016 au fost înscriși 68.682 de elevi, în creștere semnificativă față de anul precedent, când aveam 50.788 de elevi.
Aici trebuie să menționăm faptul că, în vreme ce numărul elevilor care aleg o școală profesională a crescut, numărul elevilor înscriși la liceu a scăzut semnificativ în ultimii ani. În anul școlar 2015/2016 erau înscriși la liceu 673.615 elevi în comparație cu 726.403 elevi anul precedent.
Cum stăm cu rata abandonului școlar?
Aici este necesară o precizare.
De obicei, în mass media se vehiculează informația că rata abandonului școlar în România este de 18-19%. Aceea este de fapt rata părăsirii timpurii a școlii (care reprezintă proporţia populaţiei în vârstă de 18-24 ani cu nivel gimnazial de educaţie sau care nu şi-a completat studiile gimnaziale şi care nu urmează nici o formă de educaţie şi formare profesională în ultimele 4 săptămâni anterioare anchetei, din totalul populaţiei în vârstă de 18-24 ani, exprimată procentual).
Rata abandonului școlar, dacă este să fim riguroși, este calculată ca diferenţa dintre numărul elevilor înscrişi la începutul anului şcolar şi cel aflat în evidenţă la sfârşitul aceluiaşi an şcolar, exprimată ca raport procentual faţă de numărul elevilor înscrişi la începutul anului şcolar.
Cu alte cuvinte, numărăm câți copii au început școala în septembrie, îi mai numărăm o dată anul calendaristic următor în iunie (când se termină școala) și vedem câți am pierdut pe drum (exprimat în procente).
Revenind la rata abandonului școlar, în anul şcolar 2014/2015, rata abandonului școlar a crescut în comparaţie cu anul şcolar anterior.
La nivel general, 1,8% dintre elevii de nivel primar şi gimnazial abandonează şcoala. Mediul rural, gimnaziul, populaţia şcolară masculină, respectiv clasele de început de ciclu gimnazial înregistrează valori ridicate ale abandonului şcolar. Astfel, cele mai mari valori ale ratei abandonului școlar s-au înregistrat la nivelul învăţământului gimnazial din mediul rural (2,3%), al băieţilor din gimnaziu (2,1%), respectiv la nivelul claselor I, a II-a și a V-a (2,4%).
Dar rata abandonului școlar la liceu?
La nivelul anului 2014/2015, o pondere de 3,7% dintre elevii de liceu au abandonat studiile, în creștere față de anul precedent când 2,8% dintre elevii care au început școala au abandonat înainte de sfârșitul anului școlar. Cei mai mulţi dintre aceștia provin din filiera tehnologică. Băieţii abandonează mai frecvent liceul, comparativ cu fetele.
Simt nevoia să reiau informația: deși România s-a angajat să scadă atât rata abandonului școlar cât și rata părăsirii timpurii a studiilor, totuși ele sunt în creștere!
De asemenea, un aspect îngrijorător prezent în toate capitolele acestui raport este reprezentat de decalajul mare și în creștere dintre mediul urban și cel rural – acest decalaj evidențiază inechitatea profundă a sistemului – cu alte cuvinte, dacă ai nenorocul să te naști la sat, în România, ai semnificativ mai puține șanse să finalizezi gimnaziul, nu mai vorbim de liceu sau facultate. Fără măsuri urgente, situația se va agrava din păcate, cu consecințe negative pentru întregul sistem educațional. Și totuși.. ați auzit vreunul dintre ultimii miniștri ai educației să fie preocupat de acest aspect sau să propună măsuri concrete pentru redresarea școlilor din mediul rural?
Câte școli sunt în România?
Este interesant că o informație care ar trebui să fie atât de clară și ușor de aflat, este prezentată atât de diferit în funcție de sursa informației.
Ministrul Pop de exemplu, ne spunea în august că “Din peste 31.000 unităţi de învăţământ, doar în jur de 6.500 au avize şi autorizaţii”. Avem așadar informația că în România există 31.000 de unități de învățământ.
În anul 2016, jurnaliștii de la Gândul scriau: ” Datele comunicate de Ministerul Educaţiei mai arată că, în România, funcţionează 18.746 de instituţii de învăţământ cu personalitate juridică, care operează în 26.733 de clădiri.”
În 2015, ministrul Cîmpeanu afirma că sunt 19.000 de școli în România.
Concluziile le trageți singuri…
Revenim cu informații despre profesori iar apoi vom vorbi și despre învățământul universitar.