Și încă o tură prin bucla temporală

Ioan Budura
25 octombrie 2017

„Eii, dragii moșului, ia ședeți voi colea să va mai spun o dată, pentru a suta mia oară, povestea….” cam așa îmi vine la îndemână sa înșir ce văd eu de fiecare dată când începe anul școlar. În fiecare an, iar și iar, aceleași probleme bântuie, precum niște moroi zevzeci, această zi care trebuie să fie minunată. După cum ne anunță presa, și anul acesta, ca de altfel în fiecare an, foarte multe școli nu sunt încă pregătite și igienizate, unele stau să cadă, altora le-a căzut deja plafonul, manualele nu sunt gata, dascălii nu primesc respectul material și social pe care îl merită, cornul și laptele ba vin ba nu vin și umblă zvonul mucalit cum că programul cornul și laptele va fi înlocuit cu festivalul para și laptele… și să nu uităm, și anul acesta sunt mai multe biserici decât școli…. An de an situațiuea este aceiași și se vede treaba că nu putem nicicum evada din această buclă temporală.

Opinia mea strict personală este că nicio îndeltnicire umană nu este mai importantă ca educația și învățământul, ca predarea mai departe a judecăților de valoare, a metodologiei lucrului bine făcut, a consecvenței în acțiune și comportament, a simțului dreptății, a justei ierarhii a valorilor, a atitudinii generoase și curajoase, a creativității și inițiativei, a respectului față de sine și față de celălalt… În societatea informațională rolul dascălului ca izvor de informații a scăzut în importanță, poți găsi pe net absolut toate informațiile pe care le dorești. În schimb a crescut foarte mult rolul de îndrumător al dascălului, de transformator al informației în cunoaștere și a cunoașterii în acțiune cu viziune. Trăim într-o lume care și-a pierdut răbdarea, în care avem ceasuri dar nu avem timp, în care comunicăm pe rupte dar ne-am diluat individualitatea, o lume care ne suprasolicită informațional cu vești și opini contradictorii, cu panglici multicolore, cu breaking news-uri care vin năvalnic și imperativ pentru a se fâsâi după câteva ore precum un breaking wind, dar, vă rog, nu intrați în sevraj, iată că după un colț de cotitură, se ițește un alt breaking news. În toată această zarvă în care dramele reale sunt barbotate democratic și vesel smintit cu fake reality show-uri precum un tablou de Edvard Munch, dascălul poate și trebuie să fie un îndrumător răbdătoriu și înțelept. Atât căt poate, cât dorește și cât este cool. Dascălul este acum, mai mult ca niciodată, un exemplu, un ghid în această lume a noastră. Dascălul poate oferi copilului răspunsurile potrivite, tonul vocii adecvat și atitudinea încurajatoare, iar adultului amintiri luminoase așa cum îl amintesc eu pe învățătorul meu, Domnul Bidiac…. mereu îmbrăcat impecabil și proaspăt bărbierit, cu scrisul său frumos, cu răbdarea sa fără margini, cu povestirile sale din Război. De multe ori am îndrăgit o materie nu pentru informațiile de acolo ci pentru dascălul care o preda, pentru felul său de a se comporta, pentru tonusul și exemplul său. Nu putem cere copiilor să înțeleagă rațional și profund exemplul oferit de dascăli dar putem fi siguri că simt foarte limpede calitatea exemplului uman oferit de dascăl și că acest exemplu le va condiționa, conștient sau în subiacent, comportamentul tot restul vieții.

Cel mai important lucru pentru un părinte cu copii școlari este ca aceștia să aibă învățători și profesori buni, dascăli cu har, exemple de urmat și amintiri luminoase. Poate că organele și instituțiile oficiale au cifre rezonabile cu privire la situațiunea învățământului public dar urmărind realitatea imediată nu pot să nu observ că învățământul public are o poziție codașă în preocupările oficiale, că niciodată nu sunt suficienți bani, iar punguța cu doi bani este gestionată scandalos. Ar trebui să mă consider un părinte norocos pentru că am copii la o școală publică bună, fără fițe și bicarbonat, aproape de casă, cu o disciplină echilibrată și cu dascăli care pot fi personajele agreabile ale unor viitoare amintiri. De fapt, nu ar trebui să mă consider norocos, aceasta ar trebui să fie, de fapt, starea firească a învățământului public: de calitate, atractiv, desfășurat în condiții materiale bune, cu respect reciproc între dascăli și copii.

Privind macrosferic, nu știu cât timp vom mai da ture prin bucla temporală a învățământului românesc, chiar habar nu am. Nu cred că este doar o disfuncționalitate birocratică a onor guvernului, ci, mai degrabă, este vorba despre o atitudine tradițională față de timp. Probabil că, în cazul nostru viziunea asupra timpului rămâne una circulară și închisă, fără prezent și viitor, doar o veșnică serie de tumbe într-un trecut idealizat și emoțional, și nu una liniară și deschisă, cu trecut, prezent și viitor clar definite, cu noimă și sens. Prin urmare, an de an ne resetăm, pornim de la zero cu aceleași probleme pe care le-am abordat tardiv și caraghios dar cu vehemență sulfuroasă… și acum doi ani… și acum trei ani… și acum patru ani… și iac-așa dragii moșului povestea învățământului românesc nu se termină niciodată… hai că, dacă mă rugați frumos, la anu’ v-o mai spun o dată, pentru a suta mia și una oară, așa că ședeți binișor….

Pin It on Pinterest

Share This