Maria

Educație pentru o viață

Ovidiu Miculescu
14 februarie 2018

Un sat pierdut în inima Maramureșului cu case împrăștiate pe coastele văilor dintre dealuri… Oameni amărâți care se luptau cu grijile si nevoile zilnice. Un primar absent, un post de poliție dărăpănat, un dispensar fără doctor, drumuri desfundate în voia ploilor şi a zăpezilor, un fost cămin cultural care acum adăpostea birtul satului în care seară de seară se spuneau poveşti de viaţă, se aranjau trocuri, se bea mult sau se legau şi destrămau prietenii în faţa unui pahar de alcool ieftin… Şi o școală.
Auzisem povestea Mariei de la un vechi prieten al meu din zonă; am ezitat destul de mult, dar până la urmă am vrut să văd “cu ochii mei” dacă realitatea îi seaman, măcar puţin, poveștii…

Maria era învățătoare, terminase studiile de ceva vreme şi își găsise cu greu un post, tocmai acolo, în acel loc rupt de civilizaţie, de internet și departe de drumul spre oraş. Învățătoare la cei mici, profesoară la cei mai mari. Era o femeie singură, cu teamă de Dumnezeu, la mijlocul vieții, dedicată complet elevilor săi și bucății ei din viitorul acelor copii.

Maria era cunoscută de toată lumea, iubită de cei mai mulţi, criticată de unii… încrezătoare în destinul ei, dar îngrijorată de viitorul imediat. De ce? Pentru că ea înţelegea școala altfel; după ce preda materiile conform programei, lua copiii şi plecau împreuna în pădure, unde continuau lecțiile. Cum ? Într-un fel de care nu mai auzise lumea până atunci. Pe trunchiurile copacilor creşteau diferite forme, excrescenţe, nu ştiu cum să le spun… Niște bucăți de lemn care, asemeni norilor care iau diferite forme, semănau cu chipuri, oameni, animale, lucruri… Împreună le căutau şi când le găseau începea lecția adevărată de biologie, română, istorie, geografie etc. Acele bucăți de lemn semănau cu personaje sau lucruri care stârneau creativitatea copiilor şi, povestind, imaginând şi improvizând se transformau în învățătură. Rar am văzut copii atât de absorbiți de școală şi de cunoaștere. Știau multe lucruri, comunicau excepțional, învățau cu o bucurie incredibilă.

Am fost cu ei într-o zi în pădure. Au găsit un ciot care semăna cu o stea… şi a început povestea despre Luceafărul, Eminescu şi poezie… Fabulos de-a dreptul. Trecând prin istorie, cu Mircea şi Baiazid şi apoi spre Veronica şi Plopii fără soț…

Seara, la cârciuma din sat, am vorbit cu câțiva părinți care aveau copii la școală, despre lecțiile din pădure. Erau încântați toţi şi, în simplitatea lor de țărani munteni, fără multă școală, dar cu acea profundă înțelegere a vieții, își încheiau vorba prin a-L ruga pe Dumnezeu să o țină pe Maria sănătoasă, la școala lor…

Duminică am fost acasă la Maria, prea îmi spusese multe despre raiul ei… Eram curios. O căsuță curată, mică, albă, cu două cămăruțe. Intr-una din ele erau, pe podea, sute de chipuri sau “arătări cu suflet” cum le zicea ea… Bucăți de lemn orânduite cu grijă, fiecare cu povestea ei. Asta era materia pe care o preda ea de fapt, izvorul de inspirație, drumul spre cunoaștere al copiilor, universul ei.

Maria nu era agreată la inspectorat tocmai pentru neconvenționalul felului ei în care îi învăţa pe copii şi era avertizată că dacă nu renunță, își va pierde postul. Mi-a spus că doar atitudinea fermă şi extrem de favorabilă a părinților şi plânsetele elevilor o mai țineau la serviciu…

Peste sat se așterne o noapte de toamnă timpurie, rece şi surdă în capătul acela de lume. O singură luminiţă sparge întunericul ce pare să fi încremenit tot, şi om şi munte. Intre “arătările” ei, Maria le scrie părinților ei despre copii, despre școală, despre pădure şi darurile ei… Am aflat mai târziu că ai ei se prăpădiseră de mult, dar dorul de ei, neavând cui i-l spune, îl revărsa în scrisori fără destinatar…

Maria e un personaj real şi povestea ei la fel. Sunt sigur că în România există multe Marii ca aceasta… oameni cu har ce împrăștie lumină in jurul lor. Anonimi, tăcuți, decenți, modești din cale afară, cu sufletul curat, ei fac mult mai mult decât… știți voi… Dăruiesc tot ce au şi clădesc destine şi caractere. Poveştile lor nu sunt la televizor şi nici pe internet. Dar cu siguranță sunt, la loc de cinste, în mințile şi inimile multor compatrioți de-ai noştri.

Pin It on Pinterest

Share This