Nu știam că plecarea din școală a fiecărei generații de elevi doare așa de tare

Ion Moraru
12 iunie 2018
Articol preluat din blogul LTN

Acum doi ani m-am pensionat. Citisem și auzisem multe lucruri despre șocul psihologic prin care trebuia să trec. Ieșirea din rutina preocupărilor zilnice, pe care de multe ori le detestăm, se pare că este o încercare de care nu reușește să treacă ușor toată lumea.

Eu am avut însă noroc.

Din prima zi de tânăr pensionar m-am alăturat Echipei Liceului Teoretic Național, în calitate de voluntar, îndeplinind funcția de „Senior Lead Advisor”. Aproape că nu s-a schimbat nimic din programul zilnic cu care eram obișnuit. Plec de acasă la ora 7:00 și la 7:20-7:30 sunt deja la școală. Programul începe la ora 8:30. Am astfel privilegiul de a vedea, în detaliu, cum începe activitatea unei zile la una dintre cele mai apreciate școli preuniversitare.

Cu timpul am început să cunosc și elevii. Astăzi vreau să vorbesc despre cei din clasa a XII-a. I-am cunoscut mai bine, pe rând, cu diferite ocazii, încă din clasa a XI-a. Nu o să amintesc despre toți. Mă voi referi doar la câțiva dintre ei pentru că altfel ar trebui să scriu o carte.

În ziua de 1 noiembrie 2016 a avut loc alegerea membrilor Consiliului Elevilor din LTN. Au candidat și au fost aleși în calitate de vicepreședinți și doi elevi din clasa a XI-a, Delia Melinte și Radu Bucurescu. Acest lucru mi-a dat posibilitatea să cunosc doi elevi cu totul deosebiți.

Delia Melinte a fost o elevă de o inteligență și o sensibilitate ieșite din comun. Poate performa cu ușurință în multe domenii. Din acest motiv a fost foarte greu să se hotărască ce va face după ce va termina cursurile liceului. În final a hotărât. Va urma cursurile Universității din București, Facultatea de Matematică-Informatică. În decurs de doi ani am avut privilegiul să discut cu Delia despre clubul de robotică, despre filme care au luat premiul Oscar, despre știință și religie, despre modul în care tinerii se vor integra într-o lume care nu va mai semăna cu cea de astăzi, despre modul în care copiii pot să preia și să continue afacerile părinților.

Nu pot să nu remarc contribuția Deliei la realizarea revistei „D’ale LTN-ului” cu articole ale căror tematică, documentare și valoare estetică sunt remarcabile.

Radu Bucurescu este binecuvântat cu o carismă cu totul deosebită. La aceasta se adaugă, în mod fericit, o înclinație remarcabilă pentru științele exacte. Venirea la LTN i-a creat posibilitatea afirmării depline a potențialului latent de creativitate de care dispunea și în alte domenii.

Se va specializa în Computer Science. Deja a fost admis la Universitatea din Manchester, UK.

Pe Adina Dumitru am cunoscut-o mai târziu, atunci când a devenit redactor șef adjunct al revistei „D’ale LTN-ului”. Îmbrăcămintea purtată, asortată cu însemnele LTN, ca și modul de comportare și ținuta distinsă impun tuturor respect.

Se va înscrie la Universitatea din București. Urmează să stabilească și specializarea. După ce am cunoscut-o mai bine mi-am dat seama că dincolo de o aparentă distanță în relațiile cu alte persoane se ascunde o sensibilitate deosebită față de lumea care ne înconjoară.

Cred că aceste exemple sunt suficiente pentru ce vreau să spun. Acești elevi au plecat, practic, din școala noastră. Este firesc să se întâmple așa. Eu însă vă spun un lucru. Mie o să-mi fie dor de ei. Abia acum mi-am dat seama ce simt profesorii când o generație părăsește, în mod firesc, liceul nostru.

Nu știam că plecarea din școală a fiecărei generații de elevi doare așa de tare. Se întâmplă astfel pentru că elevii iau cu ei câte o parte din cunoștințele dar și din sufletul, energia și sentimentele cele mai alese ale profesorilor. Pentru toate acestea merită să acordăm respect și admirație profesorilor iar absolvenților noștri de liceu să le urăm succes în viață!

Pin It on Pinterest

Share This