Şcoala, cea mai bună investiție a unei țări

Ovidiu Miculescu
22 mai 2018

Este evident faptul că modificările recente privitoare la distribuția locurilor în universități a tulburat profund viața și așa agitată a învățământului românesc. Rectori de universități mari, cu istorie îndelungată, rezultate remarcabile și notorietate pe măsură au criticat decizia ministerului învățământului și au explicat de ce măsura este greșită. În van. Se pare că aceia care ajung în poziție de decizie, chiar dacă vin din sistemul de învățământ, uită subit lucruri pe care până mai ieri le considerau firești, normale, de bun simț. Sigur că universitățile românești nu sunt în topurile internaționale ale instituțiilor de profil, că nu ne putem compara cu Harvard sau MIT sau cu universități europene excepționale, dar totuși, rolul universităților românești în societatea noastră este unul extrem de important. Autonomia universitară, concentrarea de “creiere”, studiul, cercetarea și nu în ultimul rând atitudinea, dau acestui mediu un profil de excelență. Dar ce contează toate acestea atunci când un tăvălug dezorientat și lipsit de valori începe să o ia la vale ?

Trebuie privit cu foarte mare atenție acest fenomen care se manifestă acum în învățământul universitar. Mai ales în contextul în care România suferă profund la capitolul educație și acest fapt împreună cu consecințele lui lovesc crunt exact la temelia societății românești și a viitorului ei. Nu vorbesc aici neapărat despre slaba finanțare, abandon școlar, calitatea actului educațional, instabilitate legislativă sau incompetența din sistem. Încerc să atrag atenția că dacă universităților li se întâmplă asta, în condițiile în care au autonomie, sunt instituții puternice, conectate internațional și hotărâte în acțiune, ce vor face școlile generale, liceele, colegiile care nu au nici pe departe forța universitară, în fața unui asalt similar? Sută la sută la mâna inspectoratelor școlare și a unui minister din ce în ce mai haotic, pot deveni victime sigure. Dar iarăși, nu e vorba doar de școli și de licee ca entități, este vorba de generațiile în formare, de tinerii care populează aceste școli și care învață și se orientează în drumul lor prin viață. Cu o busolă descentrată sau care nu mai arată nordul, mai ales la început de drum, șansele de a te rătăci sunt uriașe. O intervenție în învățământul primar și gimnazial, de tipul celei aplicate universităților, poate crea pagube pe termen lung, cu consecințe foarte greu de evaluat acum.

V-aș propune încă o paralelă, pe alt palier, între învățământul universitar și cel primar și preuniversitar. Deci universităților cu renume și performanță li se reduc locurile de studiu în favoarea unora mai plăpânde, deschise de curând, din localități fără o istorie și experiență universitară confirmată. Ai putea spune că în tot răul e și un bine, în sensul că sunt încurajați cei mai mici, să crească și ei, să ofere și ei locuri și posibilități de studiu alternative. Atunci, vin si întreb, de ce această măsură, fie ea dreaptă sau strâmbă, nu se aplică și în cazul învățământului preuniversitar? De ce în această zonă școlile mici, cele din mediul rural de exemplu, sunt lăsate în uitare sau școlile ori colegiile private (altfel, într-un număr nepermis de mic) nu au parte de o susținere de un anumit tip, fie ea și pur instituțională? Consecvența, consistența, competența, continuitatea, performanța, viziunea și strategia dezvoltării unui sistem național de învățământ reprezintă elemente fundamentale în proiecția unui viitor solid al unui popor. Dacă aici greșim și clădim strâmb, cu siguranță într-o zi edificiul se va prăbuși. Și atunci reparațiile, banii, bunele intenții sau soluțiile, fie ele și geniale, nu vor mai avea efect decât, poate, peste alte generații. Generații irosite, nu din vina lor…

Cine nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă că învățământul reprezintă cea mai eficientă investiție în viitorul unei națiuni (obligatorie, de altfel), pune cu bună știință în pericol acest viitor.

Pin It on Pinterest

Share This