Stima de sine - o fundație pentru învățare

Andreea Pop
15 octombrie 2018

Stima de sine este despre a te simți demn de iubire și capabil. Unii copii nu reușesc să-și valorizeze abilitățile și de multe ori își resping reușitele. Li se pare dificil să-și seteze obiective și să rezolve problemele cu care se confruntă. Mulți dintre aceștia renunță cu ușurință și au performanțe sub nivelul real al potențialului lor. Credințele lor autolimitative devin astfel profeții îndeplinite. Dacă un copil are o stimă de sine scăzută, el nu îi va crede pe cei 100 de oameni care îi spun că a făcut bine, ci pe unul singur care îi spune că mai are de lucrat.

Mai sunt și copii care au performanțe aproape sau chiar la nivelul potențialului lor dar care trăiesc cu o teamă constantă de eșec sau cu o obsesie pentru perfecțiune care le pune în pericol creativitatea și experimentarea liberă a vieții. Un astfel de copil își va seta obiective personale înalte și nerealiste, astfel confirmându-și că „nu este suficient de bun” de fiecare dată când experimentează eșecul.

Cum se dezvoltă stima de sine?

Pentru început, în primii ani de viață, copilul se bazează predominant pe mediul extern pentru a-și confirma propria valoare și competență. El privește către adulții semnificativi din viața lui (părinți, bunici, profesori) pentru indicatori că este iubit și acceptat. Virginia Satir, un renumit terapeut de familie, spune:

Un bebeluș, atunci când vine pe lume, nu are trecut, nu are experiență în a se gestiona pe sine, nu are scale de măsurare a propriei valori. El trebuie să se bazeze exclusiv pe experiențele pe care le are cu oamenii din jurul și pe mesajele pe care le primește de la ei despre valoarea lui ca ființă.

Modul în care copilul interpretează mesajele verbale și non-verbale joacă un rol important. Mesajele non-verbale iau forma expresiei faciale, a limbajului corporal, și chiar și a modului în care este structurat mediul de viață al copilului. S-a sugerat că în interacțiunile față-în-față, 55% din semnificația emoțională a mesajului este transmisă prin intermediul feței, posturii și a gesturilor iar 38% prin tonul vocii. Astfel, când vorbim, comunicăm de fapt cu toată ființa noastră. Dacă mesajele noastre, ca adulți, sunt ambigue sau inconsistente, copilul va tinde să creadă exprimarea non-verbală mai mult decât cuvintele rostite.

Dacă experiențele din copilăria mică au fost în mare parte pozitive în ceea ce privește construirea stimei de sine, copilul va fi capabil să internalizeze sentimentele de valoare și să se bazeze din ce în ce mai puțin pe aprobarea și confirmarea exterioară a faptul că este „OK”. Un copil care crede în sine și care a dezvoltat un sentiment de auto-eficacitate va fi mult mai bine pregătit pentru a înfrunta dificultățile inevitabile ale vieții. În contrast, un copil care rămâne dependent de sursele externe pentru menținerea stimei de sine va aprecia „ghinioanele” ca fiind mai dificil de gestionat și invariabil se va folosi de acțiunile și reacțiile celorlalți pentru a se defini pe sine.

Elemente ale stimei de sine

Cunoașterea de sine
  • Înțelegerea a „cine sunt eu” și unde mă încadrez în lumea socială care mă înconjoară.
  • Înțelegerea diferențelor și asemănătorilor: cum sunt eu diferit de ceilalți ca fizic și caracter și cum am eu elemente comune cu ceilalți; cum oamenii pot reacționa diferit la aceeași situație în funcție de propria constelație de trăsături.
Eu și ceilalți
  • Cunoașterea modului în care funcționează relațiile, a fi capabil să-mi dezvolt și păstrez propria identitate ca ființă de sine stătătoare recunoscând în același timp interdependența naturală ce se crează într-o relație.
  • Înțelegerea dificultăților inerente într-o relație și disponibilitatea de a învăța să cooperez cu celălalt pentru depășirea lor.
  • Capacitatea de a putea vedea și înțelege lucrurile din perspectiva celuilalt. Afișarea respectului și toleranței pentru opinia celuilalt.
Acceptarea de sine
  • Cunoașterea punctelor forte cât și a zonelor vulnerabile pe care aș vrea să le dezvolt la mine.
  • Acceptarea faptului că este natural să facem greșeli și că de cele mai multe ori este cel mai bun mod de a învăța și a evolua.
  • Cunoașterea faptului că fac tot ce pot mai bine cu informațiile și abilitățile pe care le am la îndemână în prezent.
    Acceptarea corpului meu fizic din prezent.
Auto-eficacitate
  • A ști cum să am grijă de mine.
  • Înțelegerea faptului că viața îmi poate oferi mai multe provocări și că sunt lucruri pe care eu le pot face pentru a-mi ușura și îmbunătăți experiența.
  • Dezvoltarea autonomiei, independenței și a motivației interne.
  • Dezvoltarea capacității de a-mi monitoriza și adapta acțiunile, emoțiile și gândurile în acord cu o evaluare realistă a progresului meu.
  • Credința că am un anumit grad de control asupra vieții mele și că pot depăși provocările atunci când le întâlnesc.
Exprimarea de sine
  • Înțelegerea modului în care comunicăm între noi nu numai prin cuvinte, cât și prin expresiile faciale, postură, intonație, îmbrăcăminte etc.
  • Dezvoltarea capacității de a „citi” semnalele non-verbale pentru a putea să-i înțeleg pe ceilalți mai bine cât și să mă exprim mai congruent și consistent.
  • Dezvoltarea creativității în exprimarea de sine. Recunoașterea și onorarea unicității de exprimare a ceea ce suntem.
Încrederea în sine
  • Cunoașterea faptului că opiniile, gândurile și emoțiile mele au valoare și că am dreptul să le exprim atâta vreme cât păstrez respectul și considerația pentru celălalt.
  • Cunoașterea faptului că am dreptul să fiu EU și că prin ceea ce sunt fac o diferență.
  • Dezvoltarea unei abordări creative a rezolvării de probleme, a fi încrezător în propriile abilități astfel încât să experimentez cu diferite metode de soluționare a problemelor cât și a avea suficientă flexibilitate pentru a alterna strategiile utilizate după caz.
  • A fi capabil să accept provocări și să fac alegeri.
Conștientizarea de sine
  • Dezvoltarea abilității de a fi concentrat pe momentul prezent (aici și acum), în loc să mă las absorbit de gânduri negative despre trecut sau viitor. Asta include și conștientizarea emoțiilor mele pe măsură ce ele apar.
  • A ști de ce sunt capabil și a seta obiective realiste dar care mă provoacă să-mi depășesc limitele.
  • Înțelegerea faptului că dinamica (schimbarea) emoțiilor, gândurilor și a fizicului meu este parte naturală a vieții mele.
  • Înțelegerea faptului că am un anumit grad de control în felul în care mă dezvolt și transform.
  • A avea un sentiment de securitate suficient raportat la propria persoană pentru a fi capabil să dezvolt strategii de adaptare eficiente pentru situațiile neprevăzute din viața mea.

Dezvoltarea stimei de sine este strâns conectată cu experiențele de viață ale copilului, adulții jucând aici un rol vital. Tocmai de aceea, comunicarea adult-copil este necesar a fi clară, fără ambiguități, fără judecăți de valoare și necondiționată. Este nevoie să le arătăm, ca adulți, că le respectăm opiniile și le apreciem implicarea, că au un rol important și suntem interesați de ei ca indivizi. Este nevoie să îi încurajăm să-și recunoască reușitele, să le permitem să lucreze în ritmul propriu, să-și seteze obiective realiste și realizabile și să se auto-evalueze cu succes.

Pin It on Pinterest

Share This