Codruț Sarafoleanu
15 ianuarie 2019
Sunt binecunoscute performanțele intelectuale, culturale, artistice, tehnice și academice ale absolvenților sistemului școlar din țara noastră. Recunoașterea valorii produselor umane ale școlii românești a venit din toate mediile și de pe toate meridianele globului. Evoluția societății din ultimii ani și dinamica mișcărilor populaționale naște întrebarea firească dacă sistemul educațional din România este corect sau demodat și anacronic în ciuda performanțelor amintite?
Oare nu este vorba doar de performanțe individuale excepționale, ale unor copii care ar face performanță în orice sistem educațional?
Școala românească se bazează în continuare pe metode punitive, pe memorare și automatisme mentale care se creează prin repetiție, pe un sistem colectiv și pe dezvoltarea spiritului de turmă și mai puțin al celui de echipă. Manualele sunt greoaie, lipsite de claritate și de noțiuni explicite. Abundă de greșeli. De concepție, de prezentare sau de acuratețe științifică. Limbajul din cărțile copiilor noștri este greu de deslușit chiar și de adulții pregătiți în domeniile respective.
Este cu atât mai puțin de așteptat ca adolescenții să capete astfel un bagaj de cunoștințe generale pe baza căruia să-și dezvolte apoi un mod de gândire, algoritmi de evaluare și implicit să se aplece și să aprofundeze ramura aleasă și potrivită structurii psihice și mentale a fiecăruia.
Sistemele educaționale moderne se structurează pe spiritul de echipă, pe dezvoltarea personală integrată într-un sistem coerent, pe valorizarea fiecăruia într-o anumită poziție și pe armonia comunicării și dezvoltării proiectelor. Pedepsele nu există, obligativitatea temelor pentru acasă lipsește, noțiunea de meditații este inexistentă. În sistemul educațional modern nu se poate înțelege noțiunea, cu atât mai puțin utilitatea acestor ore suplimentare de îndoctrinare a minților obosite cu aceleași noțiuni aride și abstracte, după ore în șir de școală.
Modul de învățare este încă subordonat unor examene demodate și grele și nu ideilor generoase de dezvoltare a unor proiecte și de evoluție mentală creativă neconstrânsă de canoane mediocre.
Profesorul trebuie să fie partenerul mai experimentat al elevilor și mentorul din echipa care stimulează dezvoltarea aptitudinilor fiecăruia. Nu zbirul pus să amendeze greșelile.
Se vorbește de interactivitate, dar ea în realitate lipsește cu desăvârșire. Nu prezentarea unor materiale accesibile oricărui alumni face obiectul unui curs modern, ci conotațiile practice, dezbaterile de idei și polemicile științifice constructive. Adesea tinerii noștri sunt inerți, nu reacționează la astfel de încercări de derulare a orelor de clasă sau cursurilor, din teama ca ideile exprimate deschis ar putea fi ulterior pedepsite cu note proaste care să ducă la eventuala pierdere a bursei de studii de la bugetul de stat.
Lehamitea este la ordinea zilei, deoarece exemplele profesorilor fără valoare, obsedați sexual sau psihopați umplu media românească. Atât elevul cât și studentul nu mai găsesc modele în dascăli, ci adesea, cum se glumește la studenții mediciniști, doar cadavre didactice și nu cadre didactice. De fapt și cadru didactic este o noțiune perimată care arată clar poziționarea mentorului într-un sistem valoric. Exercițiu de limbaj de lemn, desuet – cadru de nădejde, cadru de partid, politici de cadre și fatalmente cadru didactic.
Modelele dispărând, tânărul alege calea solitudinii dezvoltării școlare și profesionale. Puțini sunt mândri și legați de exemplul profesorului. Puțini pot spune cu mâna pe inimă că au ce învăța de la un profesor, ca îl au ca model de conduită, de gândire și de performanță.
Reversul medaliei însă, ne arată beizadele incapabile să învețe pentru că nu-i așa doar banul contează, analfabeți funcțional și retardați care sunt duși înainte de sistem. Și obțin diplome cu care nu fac absolut nimic în viitorul lor. Nimic nu mai contează în afara banilor, orice informație se poate accesa pe internet cartea fiind demodată. Cultura reală nu mai există, așa numitele evenimente culturale finanțate de autorități fiind de fapt o parodie ieftină și vandabilă la breaking news sau în campania electorală.
Certificarea profesională a multora din absolvenții noștri se realizează departe de țara în care au învățat acești tineri excepționali. Plecând, se desăvârșesc profesional și fac performanță. Aici s-ar nivela cu marea masă inertă la care doar mercantilismul și parada ieftină a mașinilor sau hainelor scumpe contează.
Trist destin al școlii românești dacă nu ne trezim și continuăm experimentele manageriale (a se citi ministeriale) sinistre din ultimii 30 de ani. Păcat de tinerii valoroși, de profesorii dedicați sau de instituțiile moderne de învățământ privat, care încearcă din răsputeri să schimbe mentalitatea copiilor și fac performanțe de excepție într-un sistem școlar aberant.
Cu mare bucurie salut existența, performanțele și schimbarea paradigmei educaționale din liceele și instituțiile de învățământ privat din țara noastră. Liceul Teoretic Național este un astfel de exemplu de schimbare reală a mentalității și conceptului de școală modernă dedicată nevoilor reale ale generațiilor tinere, sistemului social și conceptelor de globalizare și multiculturalitate.