Minte vs. Creier

Cum și de ce gândim și acționăm în felul în care o facem?

Din dorința de a înțelege una dintre cele mai mari enigme – propria noastră minte – s-au depus foarte mari eforturi științifice, acestea conducând la dezvoltarea unor teorii și experimente care au ca scop explicarea acesteia.

Gândurile, emoțiile și comportamentele au ca punct de pornire creierul, unde o rețea complexă de celule primește informații din mediul exterior și interior, transformându-le în experiențe pentru noi înșine, pentru lumea din jurul nostru și pentru relațiile noastre. Cu alte cuvinte sunt pârghii ale schimbării. Pentru a lua în considerare aceste pârghii ale schimbării este necesar să înțelegem evoluția creierului uman.

Sistemul reptilian, pe care îl mai putem numi și „crocodilul” sau „bunicul”, este cea mai veche structura din creierul uman, însumând aproximativ 250 milioane ani. Practic de aici a început evoluția creierului uman actual. Are rolul de a ne asigura supraviețuirea, evită durerea, manifestă comportament teritorial, este responsabil de funcția de reproducere, reglează respirația și funcțiile cardiace, acționează inconștient și instinctiv și se ghidează după familiar. Orice ieșire din zona de confort activează funcția de supraviețuire și o recunoaște ca fiind o amenințare.

Sistemul limbic sau emoțional este cel răspunzător de emoțiile și multe dintre motivațiile noastre. De asemenea are o funcție importantă deoarece implică două mari structuri: amigdala și hipocampul – care joacă un rol foarte important în memorie.

Amigdala mai este numită și memoria emoțională – la naștere copilul are deja dezvoltată funcția amigdalei ceea ce îi oferă privilegiul de a se conecta emoțional la mama sa. Cu alte cuvinte copilul înregistrează trăiri, experiențe emoționale, încă de la naștere.

Hipocampul este cel răspunzător de memoria declarativă – a faptelor, contextului și detaliilor – însă acesta ajunge la maturitate mult mai târziu, undeva la vârsta de 6-7 ani. Acest lucru explică și de ce amintirile din perioada copilăriei sunt puține, neclare, iar unele din copilăria mică lipsesc cu desăvârșire.

De aici putem deduce că din punct de vedere neurologic, există o mare probabilitate, ca dispozițiile emoționale care ne însoțesc în decursul vieții sunt condiționate foarte devreme în copilăria mică, când amigdala face asocieri la nivel emoțional și înregistrează senzații, dar hipocampul nu este suficient de dezvoltat pentru a oferi sens acestor experiențe și trăiri și a le pune în cuvinte.

Neocortexul sau creierul rațional este cel mai nou sistem dezvoltat doar de creierul uman. Este o structură complexă cu funcții foarte importante cum ar fi percepția, emoții mai complexe, cogniția și memoria de scurtă durată. Este în același timp și ca un fel de mezin al familiei și, deși are o funcție extrem de importantă pentru noi, oamenii, este foarte ușor influențat și condus de structurile mai vechi cu un istoric foarte vast în spate.

La început am menționat că emoțiile, gândurile și comportamentele noastre au punctul de plecare creierul nostru, însă cea care oferă sens, structură și unitate acestora este Mintea! Aceasta ne ajută să gândim diferențiat, să procesăm senzațiile, imaginile, emoțiile, gândurile și acțiunile noastre, să ne conectăm la ceilalți oameni și la natură, cea care ne transmite că existăm. E ca și cum am dori să creăm ceva, avem o bază, care este creierul, și avem instrumente, care sunt reprezentate de minte.

O minte sănătoasă sau un psihic sănătos are următoarele caracteristici:

  • Deschidere și curiozitate – atunci când suntem deschiși către nou, când ne permitem să ieșim din zona de confort, când avem interese artistice, intelectuale
  • Procesarea informației – atunci când avem capacitatea de a înțelege informația care ajunge la noi, de a o prelucra și nu doar de a o înmagazina.
  • Claritate – poate face diferența între subiectiv și obiectiv, interior și exterior
  • Relații bune cu sine și cu ceilalți – capacitatea empatică (înțelegere și reacție corespunzătoare) atât față de noi cât și față de ceilalți
  • Capacitatea de reglare – emoțională, stres, dezvoltare

Cu alte cuvinte, mintea este cea care face ordine în creierul nostru, este cea care ajută la schimbarea anumitor tipare de funcționare pe care ni le-am format în copilărie și care poate nu ne mai sunt de ajutor în viața de adult, adică de a stabili noi conexiuni neuronale, dar și de a produce noi neuroni de-a lungul vieții. Acest proces mai este numit și plasticitatea creierului sau neuroplasticitate. Atunci când avem un psihic sănătos sau o minte sănătoasă stimulăm această plasticitate a creierului, facilităm producerea de noi neuroni care creează tipare noi de conectare.

Atunci când ne folosim mintea, când ne întrebăm ce simțim, în loc de a manifesta un comportament spontan, ne schimbăm creierul prin reconectarea minții la tiparele, obiceiurile creierului vechi – reptilian și limbic – și le schimbăm sau le îmbunătățim.

Și ca să avem o încheiere mai practică a acestui articol vă propun un exercițiu care ne poate aminti că avem o minte și că este important să exersăm autoreflecția, să ne implicăm într-o relație de afecțiune cu noi înșine și să ne purtăm de grijă:

Când simțiți nevoia de a manifesta un comportament venit din impuls, cum ar fi mâncatul compulsiv, munca exagerată, evadarea în jocuri video, shopping-ul, statul în fața televizorului etc, luați-vă un moment în care să vă întrebați dacă nu cumva vă simțiți:

  • Flămânzi
  • Furioși
  • Singuri
  • Obosiți

Și dacă aceasta este soluția sau acțiunea la adevărata nevoie pe care o aveți în acel moment.

Este ca și cum v-ați întreba: „Ceva nu este în regulă; hai să vorbim – spune-mi ce simți.”

Vă încurajez să fiți propriul vostru părinte!

Pin It on Pinterest

Share This