PANDEMIA

și experții în educație

Beatrice Molnar
28 ianuarie 2021

Ați observat și voi că pandemia ne-a transformat, încet-încet, pe unii dintre noi în experți în educație? Nu în educație timpurie ori în educație incluzivă, nu în educație digitală și nici măcar în ceea ce ține de managementul educațional. Iată că spațiul public s-a umplut, peste noapte aș putea spune, de experți în educație, în complexitatea fațetelor acestui vast domeniu, care au ajuns să își exprime pretutindeni opinia în legătură cu ce s-ar putea face mai bine în domeniul educației. Ori o diplomă obținută ca urmare a finalizării cursurilor unei forme de învățământ superior sau nu (având în vedere realitatea României de azi) nu te transformă automat într-un „expert în educație”.

Sesizând această tendință, am decis să mă informez asupra sintagmei și să fac o simplă căutare pe internet: „Cum poți deveni expert în educație și ce anume îți oferă acest statut?”. Singurul lucru pe care l-am aflat și care este legiferat de Ministerul Educației și Cercetării face trimitere către Corpul Național al experților în management școlar. Ce înseamnă asta? Conform site-ului ministerului, „Corpul Naţional de experţi în management educaţional este pepiniera pentru viitorii conducători ai unităților de învățământ din preuniversitar.” (https://www.edu.ro/cnems). Astfel, discutăm de obținerea unui statut de expert în managementul educațional, obținut în baza unui examen și recunoscut la nivel național, care certifică deținerea de către o persoană a calităților necesare unui bun conducător de unitate de învățământ preuniversitar. Același site pune la dispoziția publicului întreaga bază de date conținând numele celor care au obținut, până în acest moment (considerând că este actualizată în timp real), statutul de „expert în management educațional”.

Iată cât de facil se pot interpreta ori, mai bine zis, se pot confunda două sintagme atât de diferite. Luând în considerare orice om care nu deține informații în legătură cu Corpul Național al experților în management școlar, situație în care m-am poziționat și eu în urmă cu câteva momente, putem ușor concluziona că sintagmele „expert în educație” și „expert în managementul educațional” reprezintă același lucru. Nimic mai eronat. Experții în educație, proclamați sau autoproclamați dintr-un ego ce le depășește aptitudinile statutului invocat, sunt, de multe ori, persoane care, în fapt, nu au nicio realizare în domeniul educației, nici în plan teoretic și, mai ales, în cel practic. A fi expert în educație nu înseamnă, deci, nici măcar deținerea statutului de expert în managementul educațional.
Ei bine, pe mine, în calitate de viitor părinte, aceste lucruri mă înspăimântă pentru că, deși trăim în era informației, dezinformarea este un pericol și o capcană în care tindem să ajungem sau cădem cu toții. Mai ales în perioada pandemiei, în contextul suspendării activității educaționale față în față când, părinți din întreaga lume caută soluții în mediul virtual pentru buna educație a copiilor lor. Nimic mai grav ca aceste soluții în funcție de care părinții s-ar ghida să fie, de fapt, emise, în baza statutului pe care și-l autoproclamă, de așa-zișii „experți în educație”.

Situația e simplă. Așa cum o persoană care dorește să piardă câteva kilograme urmărește o emisiune în care un „expert în nutriție” oferă sfaturi pentru slăbit, așa un părinte ascultă sau citește cu atenție o intervenție ori o postare pe rețele sociale a unui individ care se prezintă drept „expert în educație”. Ce facem când expertul în educație emite opinii la fel de „bine” demonstrate științific precum cele emise de un expert în nutriție care susține că „înfometarea te ajută să slăbești”?!

Poate că asemănarea celor două domenii nu este cea mai potrivită însă, analizând persoanele din jurul meu, nutriția, dorința de a slăbi și de a trăi mai sănătos se poziționează, în mentalul colectiv, aproape pe același nivel cu educația și școala online.

Din nefericire, în spațiul public, în ultima perioadă, se fac auzite doar opinii despre educație exprimate de acești așa-ziși „experți în educație” și, mai nou, de reprezentanți ai Comandamentului pentru Situații de urgență, DSP sau ai Ministerului Sănătății.

Asta mă face să mă întreb: Sunt sau nu lucrătorii din Ministerul Educației și Cercetării, cei din structurile sale specializate, din cadrul ARACIP, din inspectoratele școlare, ori de la Casele Corpului Didactic experți în educație?

Dacă sunt, așa cum ar trebui, atunci de ce nu se fac auziți în niciun fel în spațiul public?

Dacă nu sunt, de ce nu renunță la ceea ce fac pentru a lăsa loc multitudinii de „experți în educație” care vor avea, astfel, posibilitatea să demonstreze în practică realismul și viabilitatea ideilor lor și, de asemenea, să ofere o mână de ajutor, în mod concret, în procesul de modernizare a învățământului românesc?
Tind să cred că această atitudine de neimplicare în formularea unor opinii vine ca urmare a centralizării excesive a sistemului de învățământ, proces în urma căruia aceste structuri nu pot, din punct de vedere piramidal, să aibă niciun fel de inițiativă sau contribuție creativă în desfășurarea activității didactice. Această anchilozare și neputință face ca diversele structuri, de la inspectorate școlare, la direcțiile de specialitate din minister să își piardă utilitatea publică și să devină practic inexistente, atât în interiorul sistemului, cât și, după cum putem observa cu toții, în spațiul public.

Dacă reprezentanții autorităților din domeniul învățământului vor continua să se exprime ambiguu, așteptând deciziile sosite din partea altor instituții sau a unor oameni politici, atunci, în locul lor, vor veni și vor deveni vocali, în mod firesc, „experții în educație” ale căror opinii, în multe situații, vor genera, în rândul celor care îi ascultă, dezorientare, intensificând totodată procesul de diluare a încrederii în structurile din domeniul educației. Și atunci… va fi prea târziu să mai facem ceva.
Așadar, „dezmorțirea” modului de organizare a sistemului de învățământ românesc, cu acordarea unei reale autonomii pentru toate nivelurile, astfel încât să li se ofere posibilitatea de a se manifesta creativ și, mai ales, eficient în diferite contexte, corelată cu problemele legate de pregătirea cadrelor didactice și cu starea bazei materiale trebuie să constituie prioritățile de la care să pornească orice persoană cu responsabilitate în cadrul sistemului de învățământ din România. Vor urma, desigur, celelalte probleme, legate de modernizarea curriculum-ului, despre care vorbesc, din păcate, aproape exclusiv, așa-zișii experți în educație, care încurcă și mai mult situația existentă în prezent.

În general, cunoaștem cu toții aceste lucruri, însă, de cele mai multe ori, ne oprim la constatări. Sper ca de data aceasta să fie diferit…

În final, doresc să subliniez faptul că opiniile exprimate în acest articol îmi aparțin în totalitate și nu reprezintă poziția instituției în care îmi desfășor activitatea.

Pin It on Pinterest

Share This