Ecranele – Prietenii sau sabotorii copiilor?

Psiholog Andreea Cristiana Barosu, consilier școlar
21 februarie 2022

Tehnologia a simplificat enorm viețile noastre deoarece suntem la un click distanță de informație și comunicare în mediul virtual. Este important să analizăm modul în care aceasta ne influențează, să observăm în ce manieră și dacă aceasta ne perturbă capacitatea de a fi ancorați în realitatea vieții noastre de zi cu zi, de a fi autentici și prezenți în raport cu ceilalți.

Cu siguranță și noi, adulții, suntem conștienți că ecranele pot avea efect hipnotic asupra noastră atunci când realizăm că am scrollat prea mult sau când articolele pe care le-am descoperit navigând online sunt atât de interesante încât a trecut o vreme îndelungată de timp fără să putem conștientiza acest lucru și, din acest motiv, ne-am detașat complet de mediul înconjurător. Astfel, pornind de la exemplul anterior, să analizăm modul în care ecranele pot provoca dependență și influența procesul dezvoltării copiilor noștri.

Ecranele pot avea, fără îndoială, valențe educative. În acest sens, părinții sunt cei responsabili de a ajuta copiii să aleagă ce activități pot realiza online. Este esențial ca celor mici să li se explice motivele reale pentru care atât timpul, cât și conținutul accesat sunt limitate, este esențial să se pună accentul pe efectele nocive ale expunerii îndelungate și nu pe restricționarea timpului din fața ecranelor, înțeleasă ca fiind o pedeapsă.

Să ne imaginăm:

Imaginați-vă că un copil vizionează un clip video, în loc să își asculte părinții citindu-i o carte. Cele două experiențe sunt percepute total diferit de creier: pe măsură ce copiii ascultă povestea, imaginația lor este stimulată iar ei sunt încurajați să creeze imagini pe care să le coreleze cu ceea ce aud. Un videoclip, pe de altă parte, le prezintă experiența completă fără ca cei mici să depună vreun efort constructiv în dezvoltarea sistemelor cognitive.
Timpul petrecut excesiv în fața ecranelor afectează structura și funcțiile creierului. Neuronii oglindă, care își au locul în lobul frontal, responsabili pentru decodarea interacțiunilor sociale și empatie, suferă modificări prin expunerea excesivă la ecrane și, de aceea, copilul care își petrece majoritatea timpului în fața acestora va întâmpina dificultăți în a stabili relații interumane și în a dezvolta empatia.
Hiperstimularea (culori, sunete, povești), pe de altă parte, poate fi copleșitoare și poate declanșa eliberarea hormonului stresului – cortizolul și, în aceeași măsură, poate activa sistemul de recompense ale creierului stimulând hormonul fericirii – dopamina. Astfel, copilul se obișnuiește cu recompense imediate, „la un click/touch distanță”, pentru care nu depune deloc efort, genul de recompense pe care nu le poate obține în viața de zi cu zi și pentru care, în
mod normal, ar trebui să implice și să mențină active multiple procese psihice și emoționale.

Ce spun copiii?

În ultimele luni, atât în România cât și în străinătate, au fost trase multiple semnale de alarma asupra comportamentelor virulente manifestate de minori în urma interzicerii accesului pe anumite platforme de gaming.

Înainte de redactarea acestui articol am considerat util să obțin informații în legătură cu expunerea la ecrane și jocuri online exact de la sursă – copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, elevi ai Liceului Teoretic Național, pe care i-am întrebat: „Ce înseamnă pentru ei jocurile online?”, „Ce emoții le provoacă jocurile online?”, „Care sunt implicațiile negative survenite în urma expunerii îndelungate în fața ecranelor?”.

Copiii au ales să exprime prin intermediul desenului ce reprezintă jocurile online pentru ei și, ulterior, am discutat pe baza acestora. Răspunsurile lor au fost următoarele:

  • „Platformele online ne oferă un mediu nou, o realitate alternativă în care putem interacționa diferit, fiind noi, dar altfel, prin intermediul unui avatar care poate face lucruri fantastice.”
  • „Jocurile mă fac să mă simt foarte puternic atunci când câștig și furios atunci când pierd.”
  • „Aș vrea să mă pot concentra mai ușor în viața de zi cu zi chiar dacă mă joc. Nu îmi place să îmi pierd atenția.”
  • „Jocurile online sunt ok cât timp nu îți petreci tot timpul liber în fața ecranelor pentru că altfel riști să devii dependent.”
  • „Când călăresc nu vreau să mă joc.”
  • „Eu nu simt nevoia să petrec timp în fața ecranelor dacă pot să joc fotbal.”
  • „Atunci când ești foarte bun, online, ți se recunoaște supremația. Pentru a ajunge foarte bun trebuie să exersezi, să joci mult.”

Am conturat, de comun acord, împreună cu elevii din ciclul primar, următoarele concluzii:

  • „Dacă ar fi obișnuiți, dacă ar avea o rutină, copiii ar fi bucuroși să își petreacă timpul liber în natură și să se angreneze în activități fizice alături de prietenii lor, în detrimentul jocurilor online.”
  • „Socializarea este un proces dificil pentru copiii care sunt obișnuiți să petreacă mult timp în fața ecranelor. Aceștia tind să fie mai reactivi iar atenția lor este îndreptată cu greu spre alte tipuri de activități.”
  • „Este foarte important ca părinții să explice copiilor că identitatea se construiește alături de persoanele cu care ne petrecem timpul în viața de zi cu zi și nu prin prisma avatarului creat online, alături de persoane din mediul virtual.”
  • „Validarea, lauda, care (posibil), lipsesc din alte surse importante (familie, prieteni, colegi etc.), sunt o cauză a dependenței în raport cu jocurile online.”
  • „Timpul petrecut în fața ecranelor pentru a învăța este constructiv. Am învățat, pe baza experiențelor anterioare, că ecranele sunt cele care ne-au ținut împreună și care ne-au asigurat dreptul la educație în momentele în care apropierea socială era interzisă.”

Potrivit studiilor, la copiii preșcolari care petrec mai mult de 30 minute pe zi in fața ecranelor, s-au observat:

  • Hiperactivitate;
  • Scăderea capacității de concentrare a atenției;
  • Întârziere în dezvoltarea abilităților;
  • Probleme cu somnul;
  • Agresivitate;
  • Dificultăți de comunicare;
  • Probleme de comportament;
  • Oboseală, epuizare;
  • Dureri de cap;
  • Izolare.

Efectele prezentate mai sus pot escalada odată cu înaintarea în vârstă și perpetuarea comportamentului de a petrece perioade lungi de timp în fața ecranelor.

Copilul meu este dependent de ecrane?

Cum realizăm că ne confruntăm cu o problemă reală și care sunt semnele că s-a instalat dependența între copilul tău și dispozitivele sale electronice?

Iată câțiva indicatori după care ne putem ghida:

  • Copilul întâmpină dificultăți atunci când trebuie să renunțe la dispozitivele electronice;
  • Verifică în mod constant rețelele de socializare sau alte aplicații;
  • Ecranul este singurul lucru care pare să îl înveselească atunci când are o zi dificilă;
  • Folosește ecranele ca modalitate de a evita emoțiile dificile, cum ar fi tristețea sau furia;
  • Copilul pare interesat doar de activitățile care presupun utilizarea device-urilor lui preferate;
  • Anxietatea și frustrarea apar în absența ecranelor;
  • Copilul este vizibil iritat atunci când este întrerupt sau atunci când cineva îi cere să se oprească din a utiliza ecranul;
  • Probleme la nivelul familiei din cauza utilizării excesive a ecranelor.
  • Există o corelație între utilizarea dispozitivelor electronice în exces și problemele familiale – copiii care petrec foarte mult timp pe dispozitivele lor au mai multe șanse de a avea probleme familiale.

Ce pot face?

  • Limitarea timpului petrecut cu device-urile și încurajarea interacțiunilor sociale;
  • Explorarea naturii, verificarea și asigurarea că cel mic se descurca la fel de bine și face față în toate contextele în care este plasat, nu numai în mediul virtual;
  • Explicarea tuturor riscurilor pe care le presupune expunerea îndelungată la device-uri;
  • Evitarea pedepselor pe baza restricționării accesului la device-uri;
  • Crearea unei identități în cadrul familiei și în cadrul grupurilor sociale;
  • Validarea și interpretarea emoțiilor apărute în urma succesului sau eșecului de pe platformele online;
  • Discriminarea între mediul real și cel virtual;
  • Recunoașterea meritelor copilului;
  • Menținerea unei relații autentice părinte-copil pentru ca acesta să se simtă în sigurantă să îsi exprime emoțiile, să împărtășească experiențele pe care le simte ca fiind dificile și astfel, împreună, să găsiți cele mai bune și constructive soluții și interpretări.

Pin It on Pinterest

Share This