Warning: Declaration of W3TC\DbCache_Wpdb::prepare($query, $args) should be compatible with wpdb::prepare($query, ...$args) in /home/adminltn/public_html/educatiepentruviata.ro/wp-content/plugins/w3-total-cache/DbCache_Wpdb.php on line 8
ADHD-ul și tulburarea mediului de viață | Educație pentru viață

ADHD-ul și tulburarea mediului de viață

Andreea Pop
18 martie 2019

Diagnosticul de ADHD presupune afectarea a două componente foarte importante ale funcționării copilului: sistemul de inhibiție comportamentală și funcțiile executive. Sistemul de inhibiție comportamentală este un proces mental care limitează și controlează răspunsurile comportamentale pe care le oferim la solicitările mediului. Funcțiile executive constau în memoria de lucru verbală și non-verbală, capacitatea de organizare și planificare viitoare și alte procese implicate în auto-reglarea învățării.

Dificultăți sociale

De regulă, ADHD-ul contribuie, ca factor, la respingerea copilului de către colegii de clasă. Unul din motivele pentru care se întâmplă asta, este prezența unor dificultăți în comunicare. Copiii cu ADHD pot manifesta pattern-uri disfluente de conversație (comutarea atenției și/sau dificultate în urmărirea firului discuției). De asemenea, întâlnim în cazul ADHD-ului și dificultăți de rezolvare a problemelor sociale prin faptul că nu se pot emite soluții realiste sau apare predispoziția către răspunsuri agresive și răzbunătoare. În condiții de auto-evaluare, s-a observat cum copiii cu ADHD au o imagine foarte bună referitoare la abilitățile lor sociale, tocmai pentru a-și proteja stima de sine. Acest fapt a fost numit de către specialiști „positive illusory bias”. Apoi, în condiții de consiliere, s-a observat cum copiii chiar dovedesc cunoașterea normelor sociale și înțeleg diferența dintre comportamentele adecvate și cele neadecvate. Cu toate acestea, în situațiile reale și spontane de la clasă, ei reacționează într-un mod cu totul nepotrivit conducând astfel la conflicte prelungite și marginalizare. De aceea, specialiști folosesc expresia social performance deficits în loc de social skills deficits pentru a marca ideea că, deși abilitățile sociale sunt prezente la nivel conceptual, copilul eșuează în a le pune în practică.

Dificultăți academice

Impactul ADHD-ului asupra învățării poate fi intuit foarte ușor indiferent dacă este vorba despre inatenție, hiperactivitate sau ambele. Există un procent relevant de comorbiditate între ADHD și tulburările de învățare (19% dislexie, 24% disgrafie, 26% discalculie). În ciclul primar, vom observa cum copilul nu-și termină sarcinile la timp și cum productivitatea lui este redusă comparativ cu ceilalți colegi. Mai apoi, în gimnaziu, întâlnim notele mici, apariția unor nevoi speciale cât și, în unele cazuri, renunțarea la studii. De multe ori, faptul că din clasa a V-a intervine o mai mare independență în organizarea și monitorizarea sarcinilor școlare produce efecte observabile în plan academic.

S-a observat că, în cazul ADHD-ul asistăm la ceea ce se numește „performance-avoidance goals”. Asta înseamnă că eforturile copilului sunt canalizate nu pe a face performanță, ci pe a evita situațiile în care poate fi văzut ca incompetent. Tocmai de aceea, acești copii au strategii de învățare ineficiente și intoleranță față de provocările academice. De cele mai multe ori, apar ca fiind dezinteresați, opoziționiști sau batjocoritori. Chiar și atunci când au rezultate, le pun pe seama norocului sau a neatenției profesorului pentru a nu crea un standard greu de menținut. În lipsa ADHD-ului, copiii manifestă în general ceea ce se numește „performance-approach goals” în care caută să demonstreze că sunt cei mai buni, își doresc rezultate și se bucură pentru ele, reușind să facă legătura între succes și comportamentele care i-au adus acolo.

Dificultăți de relaționare cu adulții

Cercetările arată că ADHD-ul este asociat cu un stil disciplinar autoritar și punitiv din partea părinților. Acesta constă în amenințări cu pedepse, țipete, adultul simțindu-se furios când disciplinează, recurgând la a plezni sau lovi copilul. Unii părinți se concentrează atât de mult pe taxarea comportamentelor nepotrivite, încât pierd din vedere comportamentele pozitive. Există conflicte puternice în diada părinte-copil, la fel cum există și în cea profesor-copil. Studiile arată o corelație negativă între simptomele ADHD și coeziunea, respectiv interacțiunile din familie. Pe de cealaltă parte, profesorul relatează că elevul crează stres în clasă, mai ales atunci când manifestă dificultăți sociale și comportament agresiv/opoziționist.

Până la zi, nu avem un test 100% viabil pentru diagnostic tocmai pentru că niciunul dintre cele existente nu ține cont de întregul context de viață al copilului ci mai degrabă urmărește bifarea criteriilor de diagnostic din manualul asociat (DSM).

CONTEXTUL DE VIAȚĂ AL COPILULUI:

  • Mediul de acasă
  • Mediul de la școală
  • Relațiile de familie
  • Relațiile sociale
  • Relația cu tehnologia

În concluzie, ADHD-ul, indiferent de tip, este sensibil la diagnostic fiind ușor de confundat cu alte condiții precum anxietatea și greu de evaluat în context, cu obiectivite. Este important de cunoscut faptul că ADHD-ul nu este o boală (precum diabetul spre exemplu) ci un ansamblu de simptome pentru care trebuie să căutăm și să găsim cauza. Mai degrabă decât „este ceva în neregulă cu mine”, ADHD-ul ne spune „este ceva în neregulă cu mediul meu de viață”.

Pin It on Pinterest

Share This